Latest coverage
Finlandezul Ari Vatanen, campion mondial de raliuri în 1981 și de patru ori câștigător al Raliului Dakar, va fi prezent la Trofeul Poiana Brașov, ultima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă din 2026, programată în perioada 23-25 octombrie.
Circulaţia feroviară este blocată temporar sâmbătă, începând cu ora 16:10, între Braşov şi Hărman, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Braşov. O defecțiune a fost semnalată la locomotiva trenului IR 1645, operat de CFR Călători, care a rămas imobilizată între cele două stații, la km 3+300.
Circulația feroviară este blocată temporar, sâmbătă după-amiază, între Brașov și Hărman, după ce locomotiva unui tren InterRegio s-a defectat și a rămas imobilizată pe linie. Patru trenuri de călători sunt afectate și așteaptă reluarea traficului.
Sfârșitul unei ere! A început demolarea stadionului Tineretului din Brașov The post Sfârșitul unei ere! A început demolarea stadionului Tineretului din Brașov appeared first on Prosport .
Zăpada s-a așternut în strat consistent în zona montană înaltă, transformând Transfăgărășanul într-un sector de drum dificil de parcurs. Echipele Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov acționează vineri dimineață cu utilaje de deszăpezire și materiale antiderapante pe DN 7C, în zona…
Trei foste puncte termice din municipiul Brașov, lăsate în paragină de ani de zile după ce rețeaua centralizată a fost restrânsă, vor fi complet reabilitate și transformate în centre multifuncționale pentru comunitățile locale. Primăria Brașov a finalizat procedurile de licitație și a atribuit…
Brașovul va găzdui, pe 31 octombrie și 1 noiembrie 2026, prima ediție a festivalului Games of Transylvania, un eveniment dedicat jocurilor video, jocurilor de societate și tehnologiilor interactive.
Confuzie după blocarea circulației pe DN 7. Nu s-au rupt plase de pe versanți, ci o protecție a căzut de pe un pod feroviar, anunță DRDP Brașov. UPDATE 13:27. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov precizează că informația legată de ”versanții” din Veștem este falsă. Nu s-au desprins…
O mașină de Poliție a rămas blocată în asfaltul proaspăt turnat pe șosea din Brașov. Autospeciala se afla în misiune. Reacția polițiștilor a apărut sub forma unui comunicat de presă. „Oricine poate greși”, au transmis ei.
Un accient rutier mai puțin obișnuit a avut loc în județul Brașov, după ce o mașină de poliție a rămas blocată în betonul proaspăt turnat pe o stradă. Autospeciala de poliție a rămas „captivă” în betonul proaspăt turnat, după ce agentul de la volan a vrut să ocolească o coloană. Imaginile au…